De ce Romania traieste

Acest articol a fost scris acum aproape 3 ani. Dar mesajul sau e la fel de valabil intr-o seara geroasa de iarna, pe cat e intr-una calduroasa si plina de twitter ori facebook a unei veri. Se spune ca in viata cel mai important e sa-ti pese. Si sa nu uiti. Eu nu pot uita ca am crescut intr-o tara cu oameni ciudati. Valorile au fost penibile si greu de digerat. Cand intram la liceu in voga era trupa Andre. Tot felul de afoni si nonvalori navaleau pe ecranul TV. Dumitru Sechelariu era primarul Bacaului si dadea petreceri campenesti pe bani publici, exemplu urmat de vranceanul presedinte de Consiliu Judetean, Marian Oprisan. Notiunea de presa libera era considerata o adevarata excentricitate. Si toata lumea imi spunea sa imi bag mintile in cap atunci cand imi exprimam scarba fata de implicarea politicului in viata oamenilor. Administratorii de bloc primeau telefoane cu sfaturi subtile despre cum ar fi bine sa vorbeasca cu oamenii inainte de alegeri. Iar la liceul unde invatam, un director pesedist cadea pe sub mese de bautura. Si facea pe el atunci cand ar fi trebuit sa intervina, prilejuind intrarea in actiune a unor Zorro de Focsani. Fotbalul romanesc era plin de blaturi. Jean Padureanu era in plina ascensiune. Iar in cupele europene suportam umilinta dupa umilinta. Astazi, presedintele Romaniei(atentionat de forta opiniei publice in cazul Ridzi) declara spasit ca nu e normal ca fratele sau face afaceri cu armament. Au trebuit sa treaca 20 de ani ca sa aiungem aici. Si inca mai sunt multe de rezolvat. Dar in asta consta forta unui popor. In faptul ca ii pasa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *